miercuri, februarie 13, 2008

Oamenii inteligenti risca mai mult sa devina alcoolici!

Persoanele inteligente prezintă mai multe riscuri de a deveni dependente de alcool faţă de cele mai puţin dotate intelectual, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici publicat în American Journal of Public Health. Potrivit aceluiaşi studiu, femeile din clasa medie prezintă mai multe probabilităţi de avea probleme cu alcoolul în jurul vârstei de 30 de ani, riscând astfel să dezvolte maladii ale ficatului sau diferite tipuri de cancer.

Cercetătorii spun că persoanele inteligente prezintă mai multe probabilităţi de a avea slujbe stresante, care ar putea conduce la probleme cu alcoolul. La studiu au participat 8.710 persoane născute pe parcursul unei săptămâni în 1970. Cercetătorii au comparat nivelul inteligenţei la vârsta de 10 ani cu consumul de alcool şi problemele legate de dependenţă la vârsta de 30 de ani.

Persoanele care au obţinut cele mai bune rezultate la testele de inteligenţă efectuate în copilărie au prezentat cele mai mari probabilităţi de a dezvolta o dependenţă de alcool la maturitate. Riscurile sunt mai mari pentru femeile inteligente comparativ cu cele pentru bărbaţii inteligenţi. De asemenea, femeile care lucrează într-un domeniu dominat de bărbaţi, pe poziţii administrative şi manageriale, au mai multe riscuri de a dezvolta o dependenţă de alcool.

Luna trecută, un studiu guvernamental a scos la iveală faptul că femeile din clasa mijlocie consumă mai mult alcool decât se credea anterior, din cauza tendinţei de a utiliza pahare de vin mai mari. O treime din femei consumă mai mult decât cantitatea săptămânală maximă acceptată de specialişti. :)))))

Un comentariu:

Glazy spunea...

risca mai mult sa devina alcoolici, pentru ca atunci cand beau vad lucrurile mai simplu, si scapa de unele tensiuni induse de intensitatea gandurilor....